Bine ai venit!
Eu sunt Radu. Mă bucur să te cunosc

Iubesc oamenii! Cum îmi manifest iubirea cel mai des?
Îmi concentrez toată puterea pentru a-i înțelege și pentru a le oferi mecanismele pentru a se explora. Sunt doar o oglindă care continuă să se șlefuiască în fiecare zi pentru a deveni din ce în ce mai clară. Învăț în fiecare zi, mai ales grație vouă. Vă mulțumesc!
Sunt consilier pentru dezvoltare personală, lucrător prin alte combinate, formator, absolvent de filosofie și, de ce să mă ascund, artist. Arta mea este cuvântul și materialul cel mai de preț pe care l-am îngrijit cu mare atenție este chiar sufletul omului.
Despre mine
În timpul liceului am fost președintele mai multor organizații: Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Zinca Golescu”, Consiliul Județean al Elevilor Argeș, Interact Club Pitești. Am participat în timpul liceului, în clasele a XI-a și a XII-a, la etapa națională a Olimpiadei de Socio-Umane, la disciplina Filosofie. În 2019 am scris prima mea carte, „Până la capătul abisului”. Tot cam de pe atunci și până în prezent public poezii și texte scurte pe blogul meu dedicat artei (radudinca.blogspot.com). Am absolvit cu 10 Facultatea de Filosofie din București, iar lucrarea mea de licență, cu titlul „Coordonatele eticii vieții bune la Spinoza”, reprezintă expresia dorinței mele de a crește împreună cu semenii mei. Ceea ce sper să cultivăm împreună sunt tocmai aceste 5 coordonate: Libertatea, Puterea, Rațiunea, Fericirea și Activitatea.

Recunoștința față de mentorii care mi-au marcat parcursul și bogăția experiențelor mele de viață – cu întregul său spectru de emoții, de la provocări profunde la revelații și bucurii autentice – au stat la baza dedicării mele. Această recunoștință s-a transpus inițial în dorința de a fi, la rândul meu, un ghid pentru tineri, motiv pentru care am ales rolul de profesor de educație socială la gimnaziu. Am căutat să le ofer elevilor nu doar informații, ci și instrumente de gândire critică și gestionare afectivă, esențiale pentru navigarea complexității vieții. Experiența la catedră, alături de parcursul meu în consiliere și dezvoltare personală, mi-a cristalizat o nouă viziune. Am înțeles că pot avea un impact și mai amplu, sprijinind adulții în transformarea lor personală și profesională. Astfel, am luat decizia de a mă dedica exclusiv trainingului. Acum, îmi canalizez întreaga experiență și pasiune în crearea și livrarea unor programe de training care să inspire, să provoace și să echipeze participanții cu abilitățile necesare pentru a-și atinge potențialul maxim. Empatia, capacitatea de a înțelege și de a pune întrebările potrivite rămân pilonii abordării mele, fie că lucrez cu tineri sau adulți.

De ce filosofia?
Cu o pasiune timpurie pentru înțelegerea umană și leadership, manifestată încă din liceu prin implicarea activă ca președinte al unor organizații precum Consiliul Școlar al Elevilor și Interact Club Pitești, am urmat o cale dedicată dezvoltării potențialului individual și colectiv. Performanțele mele la Olimpiada Națională de Socio-Umane (Filosofie) au prefigurat studiile universitare, absolvind Facultatea de Filosofie din București cu nota maximă, cu o lucrare de licență axată pe etica vieții bune – „Coordonatele eticii vieții bune la Spinoza”. Această fundație filosofică, centrată pe concepte precum Libertatea, Puterea, Rațiunea, Bucuria și Activitatea, continuă să îmi ghideze viața. Pentru a completa perspectiva umanistă cu o înțelegere pragmatică a mediului de afaceri și a strategiilor de creștere, am absolvit un program de Master of Business Administration (MBA). Această combinație de cunoștințe îmi permite să abordez dezvoltarea personală și profesională dintr-o perspectivă holistică. În prezent, activez ca Trainer certificat, Consilier Vocațional, Consilier pentru Dezvoltare Personală și Consilier Existențial. Am transpus această expertiză multi-disciplinară în programe de training online originale, concepute integral de mine, menite să ofere participanților instrumente concrete pentru transformare și atingerea obiectivelor. Mă bucur să anunț că, în curând, aceste programe vor fi disponibile și în format fizic, pentru o experiență interactivă directă. Fiecare interacțiune, fie că este vorba de training sau consiliere, este o oportunitate de a crește împreună și de a cultiva acele coordonate esențiale pentru o viață împlinită și plină de sens. Vă invit să explorăm împreună cum putem aplica aceste principii în călătoria voastră de dezvoltare.

Poate că și atașamentul meu intelectual și afectiv pentru Spinoza este un factor important.

Eu și Spinoza vedem lucrurile ca făcând parte dintr-un mare întreg perfect omogen pe care noi, oamenii, îl percepem deseori neomogen și ostil pentru că nu corespunde scopurilor pe care ni le propunem, pentru că nu se potrivește pe structurile noastre simbolice prin intermediul cărora înțelegem lumea sau pur și simplu pentru că anumite lucruri contravin cutumelor și normelor sociale și descalificăm orice ne produce disconfort de statut sau imagine.

Ceea ce îmi propun eu să fac este tocmai să mă eliberez din ce în ce mai mult de prejudecăți, stereotipuri, așteptări și idei confuze, pentru că acestea îmi produc tristețe și alte emoții negative. Emoțiile negative sunt esențiale pentru echilibrul afectiv! Dar pot deveni neproductive pe termen lung. În timpul călătoriei mele pe cinci coordonate ale vieții bune –libertatea, puterea, rațiunea, fericirea și activitatea– am învățat multe. Și am dovedit în nenumărate situații că experiența mea existențială este extrem de folositoare pentru semenii mei.
Tocmai din acest motiv, te provoc să pășești alături de mine pe o nouă cale a explorării. Poate va trebui să renunți la unele idei și va fi greu, dar sunt alături de tine.
Vezi... spre deosebire de copiii alături de care lucrez extraordinar, care sunt mereu deschiși la nou și care sunt extrem de curioși, noi, adulții, ne „eliberăm” mai greu de lanțurile pe care tot noi le-am legat.
Aristotel mai ales, dar și filosofia în general, ne învață că nu există rețete ale fericirii! Fiecare călătorie este, din acest punct de vedere, individuală. Putem totuși să lucrăm împreună pentru a scoate la lumină coordonatele optime de navigație prin viață.

Acum e
momentul
Întotdeauna am fost fascinat de procesul prin care oamenii își pot debloca potențialul. Am început prin a lucra cu tineri în diverse ateliere (PwC/P4C, pro bono), unde am văzut direct cum setea de cunoaștere și dorința de auto-depășire pot transforma vieți. Am învățat că vârsta și experiența, combinate cu o dedicare continuă pentru învățare, sunt atuuri puternice în a ghida pe alții. Multe persoane mi-au împărtășit provocările lor, căutând o cale de a se înțelege mai bine și de a depăși obstacole. Folosind o abordare bazată pe principii practice și introspecție ghidată, am reușit împreună să identificăm soluții eficiente, adesea acolo unde nu se întrezăreau înainte. Acum, prin trainingurile mele specializate, îți ofer acces direct la aceste metode testate. Dacă simți că te confrunți cu blocaje, că îți dorești mai mult de la tine sau că ai nevoie de strategii clare pentru a reuși, programele mele sunt concepute să îți ofere exact asta. Descoperă cum poți transforma provocările în victorii și necunoscutul în oportunități – hai să lucrăm împreună!

Căutarea mea a început cu dorința de a înțelege mecanismele dezvoltării umane. Aceasta m-a condus către studii Erasmus la Paris, iar mai târziu, către un program MBA internațional, ambele contribuind la perspectiva mea asupra modului în care pot fi create servicii educaționale și de consiliere relevante în România. Implicarea în proiecte concrete a fost mereu o prioritate. Ca Vicepreședinte al Asociației ARRA Pro Educație IT și Manager ARRA LMS Soft, particip la dezvoltarea de soluții educaționale și susțin ateliere pentru copii. Lucrul cu tinerii a continuat și prin rolul de facilitator de filosofie pentru copii, activitate pentru care am urmat și o certificare ca lucrător prin arte combinate. Paralel, am aprofundat domeniul consilierii, obținând acreditarea ANC ca și Consilier pentru dezvoltare personală și explorând consilierea filosofică și existențială. Ideile și experiențele adunate s-au concretizat în cartea „Antidisforii: rătăcirile unui om de graniță” și în materialele pe care le împărtășesc pe canalul YouTube Radu-Alexandru Dincă. Experiențe anterioare, precum președinția Rotaract Pitești sau obținerea unei note de 10 la examenul de titularizare în învățământ, au completat acest parcurs. Astăzi, toate aceste direcții – educație, tehnologie, consiliere, filosofie și management – se reunesc în activitatea mea principală: dezvoltarea și livrarea de programe de training (online și, în curând, fizice) și ședințe de consiliere. Obiectivul meu este să ofer instrumente și perspective utile celor care doresc să evolueze."

Cea mai mare bucurie
În timpul studiilor, dar și ulterior, am urmat numeroase cursuri naționale și internaționale de practician filosofic (management etic, dezvoltare personală, consiliere filosofică, consiliere de cuplu, consiliere de grup, lucrător prin arte combinate, formator etc.). Pregătirea mea se continuă prin fiecare dintre voi și prin toate proiectele și cursurile la care particip.
Pentru mine, cea mai mare bucurie este să dăruiesc. În definitiv, cred că pentru noi toți este mai plăcut să dăruim decât să primim. Pentru că bucuria pe care ne-o conferă chipul fericit al celor dragi sau al necunoscuților cărora le dăruim timp, o vorbă bună sau un cadou cred că este incomparabilă cu bucuria pe care ne-o poate conferi un obiect material.
Iată, deci, misiunea mea: să îmi pun întreaga pricepere în slujba semenilor mei. Să fac copiii fericiți, să-i pregătesc pentru viață, să-i învăț să se bucure de cunoașterea pe care o dobândesc, să acceseze puterea pe care o conferă cunoașterea, să cultiv spiritul comunității pentru un viitor pe care să-l dorim. La fel stau lucrurile și cu adulții. Eu și apropiații mei am trecut pragul multor terapeuți, psihologi, psihoterapeuți etc. care nu au reușit să înțeleagă anumite suferințe sau le-au simplificat dureros de mult.

Împreună vom explora cu răbdare și vom ajunge la înțelegerea care aduce pace și echilibru.

Eu le spun copiilor că pot pleca oricând nu se simt bine sau oricând s-au plictisit (firește, dacă mami sau tati așteaptă afară).

Cred că exersarea libertății de a alege este esențială pentru copii. Ei nu sunt doar niște tabula rasa pe care adulții pot scrie ce vor. Copiii au de multe ori intuiții mai strălucite decât ale adulților și înțeleg subtilități care nouă ne scapă.

Știți ce simt atunci când copilul revine după 2 minute pentru a se realătura comunității filosofice? Același lucru pe care îl simt când în timpul unei îmbrățișări un participant îmi spune că s-a simțit foarte bine și mă întreabă la ureche dacă mai facem și mâine atelier. La fel mă simt dacă un adolescent sau un adult își exprimă recunoștința pentru că am reușit să-i înțeleg apăsarea pe care credea că nu o poate comunica niciodată nimănui așa cum dorește. Zâmbetul pe care mi-l oferă cineva pentru că i-am oglindit gândurile, emoțiile și mișcările sufletului pentru a le putea înțelege mai bine.

Simt cea mai mare bucurie.

Și vă mulțumesc pentru că aveți încredere în mine și pentru că îmi oferiți prilejul de a dărui.

Suntem aproape și prin ceea ce creăm. Îți dăruiesc aici cuvintele mele:

Vei găsi pe blog texte interesante despre mecanismele pe care le folosim atât în cadrul ședințelor de consiliere individuală și de grup pentru adulți și copii, cât și texte și idei despre dezvoltarea personală pentru copii prin filosofie (pe care o desfășor în școli, grădinițe,
licee, after schools și organizații). Și nu doar atât! De ce nu te uiți mai bine ca să vezi exact despre ce e vorba?!

Bucură-te de viața minunată pe care mereu ți-ai dorit-o. Meriți!

Călătoria ta și a copilului tău începe aici. Împreună, prin intermediul comunicării, vei reuși să descoperi adevăratul tău potențial. Vei deveni o ființă mai puternică, mai rațională, mai liberă, mai fericită și mai activă. Altfel spus, viața bună îți bate la ușă. Deschide!
Călătoria ta sau a copilului tău începe chiar acum! Ești doar la câțiva pași distanța de versiunea ta autentică. Trebuie doar să iei  decizia în favoarea ta. Ascultă chemarea!
Radu A. Dinca

Comunicarea este cheia, hai să vorbim

Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Psst! Nu mai ai răbdare?
Sună-mă! 0784202862