Lucrarea de față, intitulată: „Coordonatele eticii vieții bune la Spinoza”, are în centrul său, după cum anunță titlul, problema vieții bune, respectiv problema direcțiilor morale pe care individul le poate urma pentru a-și trăi viața într-un mod virtuos. Sunt prezentate în legătură cu tema propusă cinci coordonate ale vieții bune la Spinoza, respectiv: libertatea, rațiunea, puterea, activitatea și fericirea.
Obiectivele asumate privesc, în primul rând, lămurirea aspectelor fundamentale care țin de terapia pasiunilor la Spinoza, viața bine trăită fiind esențialmente o viață în care individul depune eforturi neîntrerupte de a dobândi putere în raport cu pasiunile sale care îi răpesc libertatea, înțeleasă ca putere de a acționa conform legilor propriei naturi. Un al doilea obiectiv este enunțarea și explicitarea celor cinci coordonate ale vieții bune, alături de modelul uman de viață bună (idealul de natură umană sau modelul de homo liber) și de dihotomia bine-rău. Mai mult, lucrarea își propune să prezinte câteva argumente pentru echivalența celor cinci coordonate, care se suprapun până în punctul în care devin împreună un singur vector al vieții bune, vectorul beatitudinii. Echivalența celor cinci coordonate, care presupune faptul că, deși există un discurs distinct despre fiecare, se poate de fapt stabili un raport de identitate în cazul lui Spinoza între putere, libertate, rațiune, activitate și fericire, este fundamentală pentru latura practică, i.e. terapeutică, a filosofiei lui Spinoza, întrucât efortul de a persevera în existență, cel de a cunoaște în mod adecvat, cel de a dobândi fericire activă și de a fi activ, în genere, și cel de a dobândi libertate față de pasiuni reprezintă unul și același efort privit din unghiuri diferite.
Metodele utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor sunt expunerea și analizarea unor aspecte care țin de teoria cunoașterii, de psihologie, de estetică și de morală, așa cum sunt prezentate acestea în opera lui Spinoza, mai ales din Etica și din Tratatul despre îndreptarea intelectului. Din această analiză au fost deduse mai departe premisele pentru echivalența coordonatelor care decurg în principal din problema dihotomiei bine-rău și cea a modelului de natură umană, i.e. idealul moral la Spinoza. Rezultatele privesc faptul că atât dihotomia bine-rău, cât și modelul omului liber (care este un model intern și, deci, pot exista recomandări și reguli clare pentru o viață bună) sunt valide și fondate metafizic. Din aceasta rezultă că există o metodă terapeutică deloc arbitrară, care reprezintă aplicarea celor cinci coordonate, care sunt, de asemenea, fondate metafizic. Am arătat, totodată, motivele pentru care acestea sunt echivalente.
Concluzia generală a cercetării, care pune în evidență una dintre trăsăturile specifice modernității, este că viața bună la Spinoza reprezintă căutarea constantă a unei vieți bune (niciodată nu putem fi suficient de raționali, deci mereu e loc de mai multă adecvare), pentru că, în economia afectivă, raportul dintre activitate și pasivitate variază constant ,nu este vorba de stări, ci de treceri: treceri de la o perfecțiune mai mică la una mai mare și invers.
Cuvinte cheie: viața bună, libertate, conatus, rațiune, cunoaștere, activitate-pasivitate, bine-rău, model uman, fericire.
Dacă vreți să o citiți integral, nu ezitați să îmi scrieți. Oricum voi mai posta eu câte un capitol pe aici pe blog.
Vă îmbrățișez, fiți înțelepți!
