Apa - stihie/emoție primordială
Gânduri terapeutice despre apă, stihie promordială.
Autor: Ikigai
Apa este o substanță ființială, un element stihial care "îmbibă" întreaga fire legând, în felul acesta, părțile vii de cele nevii ale universului. E greu a defini acest cuvânt pentru că are semnificații simbolice, mitologice, în toate planurile culturii. Dar am putea să ne amintim: Afrodita se naște din mare, Ahile e scăldat în apele Stixului, în apa nemuririi, Narcis se descoperă, prin pedeapsă, și se metamorfozează, sublimând pedeapsa, în oglinda apei. Apa e, simbolic, vie sau moartă, în folclor, semn al vitalității și al regenerării ritualice și ciclice ale omului și ale universului. Apa e, de asemenea, un mediu al relației cu divinitatea, are o componentă teandrică.
Apa e legătură între pământ și cer. Plouă cu viață. Ploaia e ca lacrima, iar Omul plânge, cu lacrimi, de apă. Lacrima e ploaia emoției, e o apă-lamură. Plânsul eliberează, curăță de reziduurile tristeții, ale suferinței sau intensifică, potențează bucuria, extazul.
Așadar, plângi, e un exercițiu al sincerității față de tine. Apa lacrimilor are puterea de a te conecta cu nașterea emoției iubirii, de a te încuraja să crezi în destinul de erou-Ahile al universului tău, de a pune oglinda lumii în fața chipului tău. O dovadă a sensului mântuitor a plânsului este chiar lacrima lui Iisus. Așadar, e sincer orice ai vedea în apa asta. Ești tu.
Ca să crezi asta, iată mărturii ale unora care văd mai bine decât oamenii comuni:
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă.
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă. (Grigore Vieru)
Din plâns pustiu și din dureri ți se desprind
Fermecătoare visuri,
Cu cari încerci să umpli golul lumii tale...
Cu mintea mea-nțelegătoare văd
Căci lacrimile tale,
Fecioară, nu-s ca alte lacrimi -
Sunt picuri
Din apa morților:
Din apele acelea care apar ca din nimic
Pe șesuri,
Vrăjind în mijlocul pustiului
Minunea unei alte lumi... (Lucian Blaga)
Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul Pământului. (Antoine de Saint-Exupery)
Apei i-a fost dată puterea de a deveni seva vieţii pe pământ. (Leonardo da Vinci)
Și-atunci m-apropii de pietre și tac
iau cuvintele și le-nec în mare
șuier luna, și-o răsar, și-o prefac
într-o dragoste mare. (Nichita Stănescu)
„Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.
Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.
Şi schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane şi vocale,
Uită-a vieţii grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.” (Alexandru Macedonski)
Aşa, probabil, viaţa mea va trece
Şi voi spera în fiecare zi
Că ne vom întâlni şi regăsi,
Ca după un potop de apă rece. (Adrian Păunescu)
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a dura
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape. (Nichita Stănescu)
