Dragi prieteni, consilierea existențială se adresează, după cum știm, tuturor acelora care doresc să își construiască sau să își actualizeze filosofia de viață pentru a putea trăi în mod autentic o viață cu adevărat bună. Acest lucru înseamnă să ajungi la acele principii care se potrivesc cu natura ta, care corespund firii tale. Și, după ce ajungi cognitiv la acele principii, începe procesul de internalizare care devine vizibil atunci când acționăm - pentru că în timpul acțiunii ne dăm seama dacă realizăm faptele la justa lor măsură. Pentru fiecare dintre noi curajul, cumpătarea, generozitatea etc. înseamnă altceva. Consilierul filosofic este prezent lângă tine, în travaliul tău etic, pentru a putea să pășești mai sigur pe acest drum al devenirii.
Avem uneori impresia că de la o anumită vârstă tot ceea ce poți face este să te acomodezi cu ceea ce ai realizat deja. Unii oameni consideră că bătrânețea este o vârstă a concilierii, iar alții, mai radicali, pot duce acest gând până în punctul în care afirmă că bătrânețea este vârsta resemnării senine în fața inevitabilității. Eu nu sunt de acord cu așa ceva. Atât timp cât încă există suflu în noi, cât încă mai putem gândi, chiar dacă articulațiile și sănătatea în genere se șubrezesc, putem acționa. Putem acționa asupra lumii noastre interioare, dacă asupra celei exterioare nu mai avem puterea de acțiune de altă dată. Și e fundamental să facem acest lucru, indiferent de vârstă, firește. Pentru că acționând asupra lumii noastre interioare, aproape inevitabil acționăm și asupra lumii exterioare. Vă voi da imediat un exemplu - mi s-a întâmplat să fiu contactat acum ceva vreme de fiul unui rezident al unui cămin de bătrâni privat din București. Am acceptat colaborarea, chiar dacă de obicei sunt foarte sceptic în privința persoanelor care nu caută serviciile mele din proprie inițiativă, ci sunt aduși la mine de oameni care m-au găsit pe social media sau în alte feluri. Tatăl acestui domn a lucrat ca maistru în 3 schimburi toată viața lui, a lucrat la mașini de mare precizie pentru a realiza diverse piese. Domnul L. (să-i spunem așa) a fost un vârstnic destul de împietrit de ideea neputinței. Se acomodase cu ea, așa cum o percepea la momentul respectiv, și își pusese pe suflet o armură care pur și simplu îl imobiliza, un corset total asupra capacității sale de acțiune internă sau externă. Domnul L. a avut însă un avantaj în toată povestea asta - conștientiza că poartă această armură pe care și-o făurise pentru că nu dorea ca ceilalți să-și facă griji pentru el, nu dorea să fie o povară pentru cei care îl iubesc. Și de aici a început drumul nostru. Am folosit trecutul pentru că domnul L. și-a actualizat atât de mult filosofia de viață încât acum, deși e același om, este de nerecunoscut. Prin dialog am ajuns amândoi la concluzii importante, care l-au ajutat să păstreze pe sufletul său doar acea protecție firească, elastică, care se adaptează situației și care nu împietrește. Domnul L. și-a redobândit prin dialog existențial despre preocupările lui libertatea de acțiune asupra lumii interne. Am vorbit despre frica de moarte, am vorbit despre epuizarea resurselor de altădată, despre sentimentul absurdului care lua forma întrebării - „am făcut destule oare în viața asta?”. Nu vă imaginați că armura a căzut pur și simplu. Nu, a fost un efort susținut, am dat jos bucată cu bucată și am încercat să punem acesta platoșe undeva cât mai departe, fără însă a uita de ele. Nu am vrut să reprim nevoia lui de apărare sau să fac NLP cu el, ci dorința mea a fost să vedem împreună dacă nu cumva există o strategie mai bună în lupta cu dificultățile existențiale prin care trecea. Oricum, eliberat fiind de o parte din neguri, pe care le-a risipit prin lumina înțelegerii, domnul L. a început să iradieze o energie bună, îi făcea și pe ceilalți vârstnici să se simtă bine și cred că face asta în continuare. Pentru că ceilalți au văzut în el un om care s-a ridicat, au simțit ridicarea lui și au fost inspirați de ea. Iată cum prin acțiunea asupra propriei lumi interioare, acționăm și asupra celei exterioare. Acesta a fost încă un izvor de sens pentru domnul L. Am lucrat împreună patru luni, săptămânal, uneori chiar și de două ori pe săptămână. Acum doar ne mai telefonăm să ne întrebăm de sănătate. E bine... Pentru mine e minunat să aud vocea unui om care, printre altele, îmi mulțumește că am fost acolo lângă el când a avut nevoie. Și e foarte interesant și faptul că ne-am apropiat prin intermediul poeziei mele – el s-a regăsit în unele dintre versurile mele și mi-a spus că și eu sufăr și mă îngrijorez și că multe întrebări mă bântuie. Desigur că așa este, sunt și eu la fel asediat ca toți clienții mei, doar că am învățat multe mecanisme de apărare și de vindecare, astfel că fiecare suferință m-a făcut mai puternic. Faptul că nu m-am prezentat drept un guru sau drept un specialist neatins de suferințe ne-a apropiat mult. De altfel, asemenea lui Yalom, eu nu cred că putem vindeca rănile altora decât dacă și noi am avut răni similare și ni le-am vindecat.
Revenind puțin la cadrul general, consilierea filosofică și consultanța existențială pentru vârstnici sunt forme de dialog menite să amelioreze reacțiile vârstnicilor la preocupările lor morale, la întrebările care îi frământă. Miza consilierii, cu alte cuvinte, este tocmai cultivarea rezilienței, actualizarea conduitei morale, intelectuale și emoționale la nevoile prezente, redobândirea unei elasticități care s-a pierdut puțin câte puțin pe drumul spre înțelepciune. Desigur, un om care a trăit cu 40 de ani mai mult decât mine cunoaște de mai mult timp viața, iar eu nu pretind a fi vreun înțelept sau a fi capabil să ofer vreo soluție imediată. Efortul consilierii este acela de a pune ordine în această experiență, a da sens narațiunii propriei existențe și a vedea care sunt liniile principale ale poveștii care se va scrie de aici înainte, până în clipa trecerii dincolo și chiar și apoi... pentru că, așa cum am citit cândva într-o carte (al cărei titlu îi este inaccesibil memoriei mele), morți definitiv suntem doar atunci când nimeni nu ne mai rostește numele. Și e adevărat. Noi ne prelungim existența prin influența pe care o avem asupra altora. Și, credeți-mă, în viață este de multe ori la fel ca în pilda fiului risipitor, deși pare irealizabilă recuperarea a ceea ce a fost irosit. Nu este pe deplin risipit nimic atât timp cât mai există loc de acțiune. Un „te iubesc” spus în ultima săptămână de viață a unei mame care, din diverse motive, nu a putut să rostească aceste cuvinte în vremea când ele ar fi fost extrem de importante este... de o importanță inimaginabilă pentru fiu/fiică, dar și pentru mamă însăși. Forța vindecătoare a unor astfel de cuvinte depășește puterea noastră de înțelegere. E ca și cum se închid numeroase răni, deși altele rămân inevitabil deschise. Nu contează, important este că se închid o parte din ele.
Vă invit să mă consultați pentru orice întrebare privind modurile în care consilierea existențială vă poate ajuta pe dvs., pe părinții sau pe bunicii dvs. Sunt sigur că întotdeauna este loc pentru ajustarea filosofiei de viață și că regretul poate fi transformat prin dialog și înțelegere în lecție. Demersul împăcării cu sinele și cu lumea este unul complex, să nu ne deziluzionăm, dar resursele pentru a parcurge acest drum sunt negreșit în fiecare dintre noi, indiferent de vârstă.
Vă invit să vizionați și un video pe tema aceasta:
